Test rapid: BMW 535d xDrive. Mini-M5-ul diesel…

BMW Seria 5 rămâne una dintre cele mai râvnite berline premium de pe piaţă, caracterul său sportiv fiind evidenţiat atât de designul sobru, dar cu detalii bine-cunoscute publicului larg, precum şi de comportamentul de înalt nivel al pachetului tehnic.

Dacă, în mod normal, Seria 5 arată bine, cine optează pentru farurile cu LED şi pachetul ”M Sport” va ajunge să fie invidiat de partenerii (sau rivalii) din afaceri, deoarece, în acest fel, ”cinciarul” se apropie periculos de mult de look-ul unui M5. Mai ales că privitorii sunt induşi în eroare de mica siglă ”M” prezentă pe caroserie, pe jante şi în habitaclu.

Un habitaclu pe care amatorii de sportivitate îl pot personaliza prin alegerea unui volan cu trei spiţe şi butuc rotund (cu un mic efect savuros de oldtimer) sau prin indicatoarele de tip ”conţinut extins”, tema coloristică modificându-se în funcţie de modul ales de la butonul de lângă joystick-ul cutiei de viteze: roşu nebunesc pe Sport+, respectiv albastru calm pe ECO PRO.

Dar, când sub capotă ai un diesel în şase cilindri cu tehnologie twin-turbo şi nu mai puţin de 313 CP, transmişi celor patru roţi printr-o cutie automată cu 8 trepte… cine se mai gândeşte la eco?

Primul lucru lăudabil la acest motor este sunetul mult mai acceptabil decât în cazul propulsoarelor diesel BMW cu doar 4 cilindri. Fără a face o comparaţie cu benzinarele ”şase în linie”, acest diesel sună plin de forţă şi chiar te îmbie să apeşi serios pedala de acceleraţie.

Iar efectul în kick-down este, într-adevăr, demn de o maşină sportivă şi valoarea teoretică de 5,1 secunde pentru demarajul 0-100 km/h chiar nu pare exagerată – este adevărat, trebuie să fii în modul Sport ca să te simţi aproape ca într-un M5, dar, chiar şi în modul ”Confort”, maşina tot răspunde foarte prompt.

Cuplul de 630 Nm, obţinut de la numai 1.500 rpm, asigură fără nicio problemă depăşirile din scurt, iar cutia schimbă aproape pe nesimţite – doar în modurile Sport şi Sport+ devine sesizabil momentul schimbării, pentru sporirea impresiei de racing. Iar folosirea padelelor de pe volan e indicată oricui vrea să se simtă în control.

Odată ajuns pe viraje, xDrive-ul demonstrează că e un sistem de tracţiune integrală foarte competent, ţinând berlina de aproape două tone aproape fără nicio problemă pe traiectorie. Într-un fel, ar trebui să fie şi un avertisment, deoarece xDrive-ul şi direcţia foarte precisă te îmbie să ataci virajele cu viteze mai mari decât ar permite instinctul de conservare…

Cât despre suspensie, numai de bine: se simte germanică, dar nu inconfortabilă. Şi îi asigură maşinii o ţinută de drum exemplară, chiar şi pe denivelările din curbe roţile ”citind” foarte bine profilul asfaltului şi păstrând contactul pentru o stabilitate cât mai bună.

Practic, să încerci să-i găseşti nod în papură acestei versiuni BMW 535d xDrive este ca şi cum ai încerca să te iei de un ceasornicar elveţian. Totul merge strună, ba chiar de multe ori cerebelul mă instiga cu o întrebare: ”de ce ar vrea cineva mai mult, când maşina asta e exact ce-i trebuie unui afacerist activ?”.

Un afacerist care va remarca o discrepanţă mare între preţul de bază al maşinii (62.124 euro cu TVA inclus) şi preţul final, după ce-ţi garniseşti utilajul cu multe lucruri de pe lista de opţiuni – pachetul ”M Sport” e obligatoriu, în opinia mea.

Să ne mai mire că o maşină full-option, precum cea din testul de faţă, ajunge să coste aproape 100.000 de euro? De mirat, nu mă miră. Dar mă face să mă gândesc la altceva: dacă tot am de dat circa o sută de mii de euro pentru un sedan sportiv, de ce să nu mai plusez cu vreo 20.000 de euro pentru varianta superioară M550d xDrive?

Poate pentru că 535d e deja arhi-suficient pentru cine vrea să rămână, totuşi, cu capul pe umeri. La urma urmei, câte berline executive cu motoare diesel de 300 CP mai există pe piaţă? Şi care mai şi consumă rezonabil raportat la performanţe.